Ciudatenii la capul bebelusului

By on 11 iunie 2015

ciudatenii la capul bebelusuluiIn primele luni, vei observa niste simptome care s-ar putea sa te ingrijoreze la nivelul capului bebelusului. Este vorba de o zona plata la capsor, de o chelie si de cresterea neuniforma a parului.

De cand a venit pe lume bebelusul, ai invatat multe – de la fimoza, la hidrocel, de la fontanela la dermatita atopica, de la icter fiziologic, la regurgitare si ingrijirea bontului ombilical. Si mai sunt, pe cuvant! Lucruri noi tot vor aparea… si nu doar in primele luni de viata, ci in urmatorii ani. Dar ce sa insemne deformarea pe care o vezi la capsorul bebelusului sau chiar o portiune de chelie?

O zona a capului este plata. Cat de grav este?
Daca o identifici la capul bebelusului tau de numai cateva luni, aceasta poate fi rezultatul dormitului indelungat in aceeasi pozitie (poate le-ai auzit deja pe mama sau soacra ta spunand sa mai schimbati pozitia bebelusului si sa-l asezati cu capul cand pe o parte, cand pe cealalta). Explicatia este ca bebelusii se nasc cu un craniu moale, maleabil si, dormind in fiecare noapte pe spate, acolo unde capul lor sta pe saltea, se formeaza o zona plata.

Nu e cazul sa te ingrijorezi deoarece, chiar daca acum capul lui ti se pare deformat, isi va reveni la forma normala cand incepe sa stea si in alte pozitii, sa mearga de-a busilea si sa stea in fund. Pana atunci, il mai poti aseza pe burtica (cand este treaz si doar sub supravegherea unui adult) o pozitie care il ajuta sa-si intareasca muschii gatului. Acest lucru il va ajuta sa-si miste mai mult capul in timpul somnului, astfel incat sa nu stea mereu in aceeasi pozitie.

O portiune de cap nu este acoperita cu par. Ce inseamna acest lucru?
Nici aceasta nu este, de fapt, o problema. Chelia nou-nascutului este cauzata tot de pozitia capului in pat si de faptul ca-l tot freaca de saltea.

Cand si cum creste parul bebelusului
In primele luni de viata, bebelusului ii cade mult par, fiind vorba de o schimbare a structurii capilare. In locul acestuia creste par nou, dar nu peste tot si in acelasi timp. In general, prima oara creste parul din crestet, in partile laterale creste mai putin si pe ceafa deloc. Cu timpul insa, capul se va acoperi uniform cu par. De asemenea, si firul de par se intareste prin cresterea diametrului de la 0.06 mm la 0,09 mm.

 

Foto: © Monkey Business – Fotolia.com

About Echipa tati.ro

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.