Daniel Nicolae despre meseria de tata

By on 23 noiembrie 2012

Ma simt putin ciudat, nu am o experienta prea bogata, in plus nu m-am „pregatit” pentru acest nou rol in viata mea.

Dar sa luam lucrurile cronologic.

Cand am aflat ca Natalia va aparea pe lume, am fost in acelasi timp bucuros si inspaimantat.

Bucuros din motive lesne de inteles pentru orice fiinta umana, inspaimantat din cauza „spalarii pe creier” la care am fost supus din partea familiei/rudelor/prietenilor, in general din partea tuturor celor care s-au „intalnit” cu aceasta experienta, fie mai devreme, fie mai tarziu.

Ideea comuna era ca un copil iti schimba total viata. Puteam fi de accord cu aceasta teorie, problema mea era ca toate ipotezele erau ca viata mea se va schimba in rau.

Asadar, am fost avertizat ca un copil iti va acapara tot timpul, nu vei mai avea spatiu personal, timp liber… ce mai, un cosmar enorm din care nu puteai iesi decat peste 18-19 ani.

Concluzia iterata: viata mea a cam luat sfarsit!

Dar nimeni, dar absolut nimeni, nu m-a avertizat ca se deschide un nou capitol in viata mea, un capitol plin de recompense, de satisfactii, de stari noi.

Inca de cand era in burtica la mami, Nati mi s-a parut un copil energic, care are opinii si culmea, parea ca tine si la ele…

Cand a aparut pe lume, am vazut-o la maternitate si, desi asistenta intarzia sa vina pentru a mi-o arata, am stiut din prima privire care este ea. Exact asa mi-am imaginat-o, imbujorata, putin nemultumita (probabil din cauza faptului ca doctorul a deranjat-o, obligand-o sa apara pe lume), dar mai ales un copil fabulous.

Din pacate, nu am stiut sa ma comport cu ea in primele saptamani de viata, fiind absolut terifiat ca as putea-o rani, parandu-mi o mogaldeata extrem de mica si firava. Ulterior ne-am acomodat unul cu celalalt, a inceput sa adoarma pe pieptul meu, sa ma accepte ca partener de joaca.
In prezent, avem ritualul nostru secret, radem intr-un anumit fel, numai de noi stiut si, mai ales, suntem prieteni.

Dar cel mai mult ma topesc cand vad ca ma cauta cu privirea, cand prezenta mea pare sa o linisteasca… este o senzatie extraodinara.

Totul este legat intr-o forma sau alta de ea, energia mi-o iau din clipele cu ea…

Concluzionand, copilul nu mi-a schimbat viata, copilul mi-a daruit o viata.

About Echipa tati.ro

One Comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.