Relatia parintilor are impact asupra copilului

By on 18 aprilie 2013

relatia parintilor afecteaza copilul / http://www.hig-us.com/Pentru copilul vostru, voi sunteti modelul pentru categoria “adult”. Prin urmare, el considera ca adultii se comporta asa cum va comportati voi. Daca il cresteti in tipete si violenta (verbala, fizica), el intelege ca asa fac adultii; in schimb, daca el creste intr-un mediu plin de afectiune si fericire, va intelege ca asa trebuie sa fie adultii. Mai mult, parintii mereu nervosi si mahniti tind sa-si ignore (sau chiar sa-si abuzeze) copiii; prin aceasta, le induc o stare afectiva negativa, care se va prelungi pana la maturitate, cauzandu-le probleme ulterioare. Parintii fericiti, optimisti, care au o buna relatie unul cu altul, le ofera copiilor o perspectiva pozitiva asupra vietii si chiar un risc mai mic de imbolnavire.

Mai ales in primii ani de viata, care sunt hotaratori, copiii au tendinta sa devina o “copie” a parintilor lor. De aceea, copiii care au parinti stabili emotional sunt predispusi sa aiba o stare mentala sanatoasa, iar copiii care au parinti nervosi, stresati pot avea probleme in a se exprima intr-un mod pozitiv. Uneori, acesti copii ajung sa injure, sa arunce obiecte sau sa refuze autoritatea (de exemplu a educatorilor, profesorilor etc.) – acest lucru se intampla mai ales in primul an de studiu organizat (scoala), unde exista reguli stricte. Acest comportament distructiv poate deveni periculos pentru colegii lor si chiar pentru ei insisi.

In zilele noastre, adultii sunt foarte stresati – instabilitate economica, munca solicitanta, facturi de platit si o suta de alte lucruri marunte de zi cu zi, care ii consuma. Insa aceste probleme “exterioare” pot fi controlate – daca mama si tatal isi construiesc un mediu constructiv, optimist, se pot sprijini mai bine unul pe altul in stresul existentei zilnice. In schimb, stresul care rezulta dintr-o relatie negativa mama – tata e mult mai greu de depasit. Uneori, cei doi parinti sunt atat de preocupati de conflictele si contrazicerile lor incat uita sa le acorde atentie copiilor. Iar copiii, simtind aceasta lipsa de interes din partea lor, au tendinta de a regresa si de a renunta. Copiii neglijati din cauza problemelor si certurilor intre parinti pot pleca de acasa fara sa anunte sau se pot rani, nefiind supravegheati. Practic, ei sunt mult mai expusi pericolelor.

Pagini: 1 2

About Echipa tati.ro

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.